Pentru că s-a constatat faptul că, în ultimele zile, unii gorjeni ignoră recomandările autorităților și ies în număr tot mai mare din case, prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, face un nou apel ferm pentru respectarea regulilor impuse de starea de urgență:
“Apelul meu este pentru toți cei care, din diferite motive, ignoră cu bună știință regulile autorităților, ies din casă fără a avea un motiv întemeiat și se folosesc de declarația pe propria răspundere în care menționează alte aspecte decât cele reale. Constat că este destul de mare procentul celor care nu conștientizează pericolul, considerând, în mod naiv, că ei nu pot fi afectați. Atitudinea ignorantă poate să genereze efecte negative pentru aceste persoane și familiile lor. Trebuie să înțelegem că măsurile impuse de starea de urgență sunt luate pentru protecția oamenilor, nu în beneficiul autorităților, astfel că atunci când motivul invocat în declarația pe propria răspundere este nereal, nu este indusă în eroare autoritatea statului, ci propria persoană. Inconștiența, indolența și nepăsarea unor persoane poate duce la răspândirea virusului în comunitate și creșterea la scară mare a îmbolnăvirilor.
Trebuie să fiți conștienți că, dintre cei care se îmbolnăvesc, unii pot dezvolta forme grave, aceștia putând face parte chiar din familia dumneavoastră. Așa că trebuie să dăm dovadă de conștiință, de responsabilitate și de respect pentru comunitate. Respectați cu strictețe următoarele reguli:
Reduceți, cât mai mult posibil, întâlnirea cu alți oameni !
Stați acasă ! Ieșiți numai dacă e absolut necesar pentru cumpărături de strictă necesitate!
Evitați aglomerările urbane, plimbările pe stradă sau întâlnirile cu prietenii!
Nu inventați motive care să genereze o aparență a realității în declarația pe propria răspundere!
Purtați mască atunci când vă aflați în apropierea altor persoane și în spații publice închise!
De respectarea cu strictețe a acestor reguli simple depinde sănătatea dumneavoastră, a familiilor dumneavoastră, a prietenilor sau a colegilor!
În același timp, doresc să îmi arăt respectul și considerația pentru gorjenii care au înțeles să respecte măsurile impuse de ordonanțele militate și au evitat ieșirile nejustificate, dând dovadă de responsabilitate.”