Prefectul județului Gorj, Cristinel Rujan, i-a convocat astăzi, într-o ședință de lucru, pe reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, Hidroelectrica, Salvamont și Serviciului Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj. Tema discuțiilor: organizarea unei acțiuni de ecologizare în zona barajului de la Vădeni și pe cursul râului Jiu. În urma discuțiilor s-a stabilit ca acțiunea de colectare a deșeurilor să se desfășoare sâmbătă, 11 iulie 2020, ora 9.
După ploile din ultima perioadă, tone de ambalaje din plastic, deşeuri şi lemne au ajuns pe suprafaţa lacului de acumulare de la Vădeni, scopul acestei acțiuni fiind acela de a trage un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl reprezintă depozitarea necontrolată a deșeurilor în preajma cursurilor de apă dar și faptul că preocuparea pentru păstrarea curățeniei trebuie să fie o responsabilitate ce aparține tuturor. La această acțiune sunt așteptați să se alăture și voluntari sau reprezentanți ai ONG-urilor de mediu.
Biroul de presă