Comunicat de presă 15.07.2020

COMUNICAT DE PRESĂ

Mesajul prefectului județului Gorj, Ion Cristinel Rujan, la momentul încetării raporturilor de serviciu:

”Încetez exercitarea funcției de prefect al județului Gorj cu satisfacţia că mi-am făcut pe deplin datoria, atât faţă de gorjeni, cât şi faţă de Guvern. Pe parcursul acestei perioade, pe lângă atribuțiile obișnuite realizate în cadrul Instituției Prefectului – Județul Gorj, am avut parte de o activitate intensă, plină de provocări, dintre care cele mai importante privesc organizarea alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie, gestionarea focarelor de pestă porcină africană din judeţul nostru, intervențiile în cazul inundațiilor și nu în ultimul rând, gestionarea situației privind noul coronavirus la nivelul județului. Însă, prin toate acestea nu aș fi reușit să trec cu bine, fără sprijinul mai multor oameni.

Țin să le mulțumesc angajaților Instituției Prefectului – Județul Gorj, care au dat dovadă de profesionalism și promptitudine în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, directorilor instituțiilor deconcentrate, pentru buna colaborare și, în mod deosebit, șefilor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj, Inspectoratul Județean de Poliție Gorj și Inspectoratul Județean de Jandarmi Gorj, cu care am reușit să construiesc o echipă bine închegată.

De asemenea, doresc să mulțumesc Consiliului Județean pentru implicarea și sprijinul acordat în gestionarea situațiilor de urgență din acest an, angajaților Direcției de Sănătate Publică Gorj și celor din cabinetele școlare, managerilor de spitale, medicilor, asistenților medicali și celorlalte categorii de salariați din spitale, precum și personalului care desfășoară activitatea la Ambulanță și SMURD pentru modul exemplar în care au acționat în combaterea acestei epidemii.

În aceiași măsură, le mulțumesc reprezentanților mass-media pentru maniera corectă în care au preluat și transmis către cetățeni informațiile legate de activitatea instituției pe care am condus-o.

Nu în ultimul rând, le mulțumesc primarilor județului Gorj, împreună cu care am reușit să facem pași importanți pentru a pune administrația publică pe un făgaș ascendent.”