Comunicat 18.08.2020

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat ieri, 17 august 2020, Hotărârea nr. 42 din 17.08.2020 privind unele măsuri necesar a fi aplicate pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, care prevede următoarele precizări ce au aplicabilitate și pentru județul Gorj:

– Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea; nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu poate depăși orele 24.00, ultima comandă putând fi preluată cel târziu la orele 23.00.

– Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități de jocuri de noroc, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00.