Evoluția pestei porcine africane în județul Gorj

Informare de presă

Stadiul evoluției pestei porcine africane în județul Gorj

La data de 05.09.2019, în județul Gorj evoluează un număr de 16 focare de pestă porcină africană în 8 localități – Târgu-Jiu, Crușeț, Runcu, Brănești, Slivilești, Ionești, Turcinești și Turburea și a fost notificată suspicionarea altor două focare, în Slivilești și Bolboși.

În toate focarele au fost aplicate măsuri de combatere conform legislației aplicabile, fiind instituite restricții pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport, dezinfecția exploatatiilor. În conformitate cu planul de măsuri aprobat în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor, întrunit la data de 05.09.2019, au fost delimitate zone de restricții, respectiv zona de protecție pe o rază de 3 km și o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 km în jurul fiecărui focar.

În zonele de restricții se vor respecta următoarele:

  • porcii nu pot părăsi exploatația în care sunt ținuți până la stingerea focarelor de pestă porcină africană și ridicarea măsurilor de restricții din zona de protecție;
  • orice persoană care intră sau iese din exploatațiile de porcine trebuie să respecte măsurile de igienă adecvate, necesare pentru a reduce riscul de propagare a virusului pestei porcine africane;
  • nici o altă specie de animal domestic nu poate pătrunde în exploatație, nici nu poate ieși din aceasta fără autorizarea DSVSA Gorj;
  • toți porcii morți sau bolnavi dintr-o exploatație trebuie de îndată declarați medicului veterinar și DSVSA Gorj, care procedează la investigațiile corespunzătoare în conformitate cu procedurile stabilite în manualul de diagnostic;
  • se interzice cu desăvărșire sacrificarea pocinelor fără avizul DSVSA Gorj (sacrificarea se poate face doar în prezența medicului veterinar pentru efectuarea examenului ante și post mortem);
  • scoaterea de carne de porc, preparate din carne de porc, produse din carne de porc și orice alte produse care conțin astfel de carne din zonă este interzisă, fără avizul DSVSA Gorj.

Pentru verificarea respectării măsurilor dispuse, au fost oganizate filtre rutiere, atât pe drumurile de acces în județul Gorj, cât și în localitățile infectate, filtre în cadrul cărora se desfășoară ativități de dezinfecție, dar și de control al respectării măsurilor de restricție impuse.

DSVSA Gorj solicită sprijinul și înțelegerea cetățenilor pentru respectarea măsurilor impuse de autorități, având în vedere consecințele economice grave generate de apariția acestei boli. Orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar din localitate, DSVSA Gorj sau autorităților locale. Proprietarii animalelor afectate de PPA vor fi despăgubiți de stat în condițiile prevăzute în legislație.

Facem precizarea că Pesta Porcină Africană (PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire la aceștia, virusul PPA având însă impact major la nivel economic și social.

Pe această cale, dorim să readucem în atenția crescătorilor/deținătorilor de porcine din exploatațiile profesionale și non profesionale de suine, principalele măsuri de biosecuritate ce trebuiesc avute în vedere în scopul prevenirii apariției, respectiv a identificării incipiente a bolii la animalele pe care le dețin.

Proprietarilor de suine li se recomandă:

  • să nu intrați în adăposturile unde creșteți porcii, cu încălțămintea și hainele cu care ați umblat pe stradă. Este recomandat chiar ca, pentru dezinfecția la intrarea în adăpost, să puneți o tăviță cu paie/alt material absorbant îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică sau un dezinfectant autorizat;
  • creșteți porcii doar în spații îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreți sau cu alți crescători de porci domestici;
  • hrănirea animalelor doar cu furaje sigure, specifice speciei, cu origine cunoscută, fiind interzisă hrănirea porcilor cu resturi alimentare rezultate în gospodăria proprie sau provenite de la unitățile de alimentație publică (restaurante, cantine etc.). Dacă există vânători în familie care aduc în exploatație carne de mistreț, sub nicio formă nu dați porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne;
  • nu scoateți scroafele sau vierii din exploatație, în scopul montei cu animale din altă exploatație;
  • nu cumpărați purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
  • nu folosiți în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreți bolnavi;
  • asigurarea condițiilor de biosecuritate în toate exploatațiile de porcine (gospodării și ferme comerciale), cu interzicerea accesului la animale cu statut necunoscut, respectiv menținerea animalelor doar în adăposturi, fiind interzisă scoaterea acestora pe pășuni;
  • anunțarea de urgență a medicului veterinar local, a medicului oficial zonal sau direct a DSVSA Gorj (telefon 0253226033) precum și a primăriei/consiliul local, despre orice caz de îmbolnăvire care evoluează la porcii domestici cu febră mare și mortalitate crescută, respectiv a identificării de cadavre sau porci sălbatici bolnavi, în scopul aplicării precoce a măsurilor de diagnostic și combatere.

ESTE INTERZISĂ COMERCIALIZAREA, ÎNSTRĂINAREA SAU MIȘCAREA SUB ORICE FORMĂ A PORCILOR VII, A CĂRNII ȘI PRODUSELOR DIN CARNE DE PORC PROVENITE DIN ZONELE DE RESTRICȚIE CA URMARE A EVOLUȚIEI VIRUSULUI PESTEI PORCINE AFRICANE (PPA).

DSVSA Gorj va informa periodic cetățenii cu privire la evoluția bolii și măsurile care trebuie respectate pentru a limita efectele bolii și a preveni răspândirea virusului.